Homepage / CEDO / CEDO: Neaudierea martorilor de catre ultima instanta, incalca art. 6 din Conventie.
Date ingrijoratoare privind consumul de droguri Oficial, apare al treilea sex! Instanta constitutionala respinge vaccinarea obligatorie? MARILE INUMANITATI: Masacrul din Nanking MARILE INUMANITATI: Masacrul din Noaptea Sf. Bartolomeu Instanta: Politistii raspund patrimonial pentru greselile facute Decizie controversata: doi morti si autorul liber! Cum poti detine legal o arma? Concubinajul produce consecinte juridice Trecerea contributiilor la salariat, este neconstitutionala si incalca drepturile omului ! Cancerul vindecat cu droguri? Biserica spune DA tatuajelor ! Pericol iminent: substante interzise in fructe! Ce face dependentul de droguri, din ziua arestarii Angajator obligat sa plateasca ratele bancare ale angajatului Folosirea pozelor altei persoane pe facebook, fapta ilicita Perchezitie: Pot filma daca intra in casa? ACHITAREA pentru conducerea unui vehicul fara permis si sub influenta alcoolului Inchisoarea cu executare pentru accesarea unui cont de facebook. Nota critica SCUZA PROVOCARII – CIRCUMSTANTA ATENUANTA LEGALA? Vaccinarea obligatorie, permisa de CEDO? Accesarea telefonului mobil al altuia, constituie infractiune? Drepturile Omului TV: Dezastru ecologic in Bucegi. Constructii neautorizate. Obligatia instantei de a verifica proportionalitatea masurii demolarii. Cele mai crude metode de tortura Inregistrarile facute de parti, pot fi folosite in procesele civile? Dreptul de a cere stergerea numelui din motoarele de cautare. CEDO: Alienare părintească; împiedicarea unui parinte de a-si vizita copilul. CEDO: pasivitatea autoritatiilor in fata violenței domestic CEDO: Comunicarea citatiei prin afisare, incalca dreptul la un proces echitabil. CEDO: Neaudierea martorilor de catre ultima instanta, incalca art. 6 din Conventie. Motivare superficiala a unei hotarari judecatoresti; Sanctiune, aplicarea directa a reglementarile internationale. Infectiile intraspitalicesti, cauză a 70% din decesele inregistrate in serviciile de chirurgie generala. Neinformarea loiala. Fals informatic. Crearea unui cont Facebook cu un continut denigrator la adresa unei persoane. CEDO: Cand este ilegala monitorizarea angajatului in timpul programului. Dreptul la un mediu sanatos. Taierea ilegala a padurilor Alienarea parentala; Tratamentul juridic – decaderea din drepturile parintesti. Viata artificiala vs. moartea legala. CJUE: Fluctuațiile cursului valutar. Consecinte in contractele de credit. Despagubiri acordate pe viata unui fost angajat ce folosise telefonul mobil la serviciu Utilizarea dronei, fapta penala sau nu ? Legalitatea sistemelor de supraveghere video Imbolnavirea in urma unui vaccin. Proba. Dreptul la hrana adecvata Perioada detentiei, considerata vechime in munca

CEDO

CEDO: Neaudierea martorilor de catre ultima instanta, incalca art. 6 din Conventie.

CEDO a stabilit cu valoare de principiu ca,  atunci când o instanţă de recurs (sau apel)  este sesizată să soluţioneze o cauză în fapt şi în drept şi să examineze, în ansamblu, chestiunea vinovăţiei sau a nevinovăţiei, aceasta nu poate, pentru motive de echitate a procedurii, să decidă asupra acestor chestiuni fără ascultarea directă a declaraţiilor date în persoană fie de acuzatul care susţine că nu a comis actul de care este învinuit fie de martorii care au dat declaraţii în timpul procedurii (Hogea împotriva României, nr. 31.912/04, pct. 54, 29 octombrie 2013).

In cauza analizata de Curte, se retine ca instanta nationala –  Înalta Curte, care a procedat la audierea în persoană a reclamantului, l-a condamnat pe acesta fără să audieze martorii care depuseseră mărturie în faţa primei instanţe şi ale căror declaraţii determinaseră această instanţă – şi instanţa de apel ulterior – să achite persoana în cauză (mai sus pct. 11).

Curtea remarca ca, în sistemul judiciar român, competenţele instanţelor sesizate cu recurs (sau apel)  nu se limitau doar la chestiuni de drept. Astfel, Curtea a constatat că procedura în faţa instanţei de recurs era o procedură completă care urma aceleaşi reguli ca o procedură pe fond şi că instanţa de recurs putea fie să confirme achitarea pronunţată de instanţa inferioară, fie să declare persoana în cauză vinovată, după o apreciere completă a chestiunii vinovăţiei sau nevinovăţiei acesteia, administrând, după caz, noi mijloace de probă.

În opinia Curţii, în speţă, Înalta Curte a oferit într-adevăr o nouă interpretare a probelor, stabilind că reclamantul comisese faptele imputate, ceea ce a avut drept consecinţă aplicarea unei condamnări penale.

În această privinţă, Curtea aminteşte că a criticat anterior autorităţile române pentru lipsa administrării probelor în faţa instanţei de recurs (Flueraş împotriva României, nr. 17.520/04, pct. 56-62, 9 aprilie 2013, şi Moinescu împotriva României, nr. 16.903/12, pct. 36-41, 15 septembrie 2015).

În speţă, Curtea constată că Tribunalul Alba şi Curtea de Apel Alba Iulia au considerat că înscrisurile aflate la dosar, inclusiv declaraţiile mai multor martori (mai sus pct. 7 şi 8), justificau achitarea reclamantului. Arată că Înalta Curte nu dispunea de nicio informaţie nouă pentru a înlocui achitarea acestuia cu o condamnare penală pentru luare de mită şi că instanţa supremă s-a întemeiat exclusiv pe documentele aflate la dosar, implicit pe declaraţiile scrise obţinute în etapa de investigare şi pe procesele-verbale întocmite de tribunal, care conţineau declaraţiile martorilor.

Astfel, Curtea notează în continuare că Înalta Curte şi-a bazat în mod decisiv condamnarea reclamantului pentru luare de mită, între altele, pe declaraţiile martorilor, depuse la dosar în faţa instanţelor inferioare, şi aceasta fără a proceda la audierea martorilor în cauza. întemeindu-se, în special, pe declaraţiile aceloraşi martori, Înalta Curte a mers mai departe decât instanţele inferioare.

Fără îndoială instanţa de recurs avea competenţa să aprecieze diferitele informaţii obţinute, precum şi relevanţa celor pe care reclamantul dorea să le prezinte. Nu este însă mai puţin adevărat că reclamantul a fost considerat vinovat pe baza mărturiilor pe care primele instanţe care au soluţionat cauza le consideraseră insuficiente pentru a-l condamna.

În aceste condiţii, omisiunea audierii martorilor de către instanţa supremă înainte de a-l declara vinovat pe reclamant a limitat în mod considerabil dreptul la apărare (Destrehem împotriva Franţei, nr. 56.651/00, pct. 45, 18 mai 2004; Dan împotriva Republicii Moldova, nr. 8.999/07, pct. 31-35,5 iulie 2011, şi Lazu împotriva Republicii Moldova, nr. 46.182/08, pct. 36-44, 5 iulie 2016; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis, Marcos Barrios împotriva Spaniei, nr. 17.122/07, pct. 40-41, 21 septembrie 2010, şi Lacadena Calero împotriva Spaniei, nr. 23.002/07, pct. 49, 22 noiembrie 2011).

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că respectiva condamnare a reclamantului pentru luare de mită, pronunţată fără audierea martorilor menţionaţi anterior, şi cu toate că cele două instanţe inferioare consideraseră că nu erau întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, este contrară cerinţelor unui proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenţie.

 

Cauza Gutău împotriva României (Cererea 41.468/10) Publicat În Monitorul Oficial nr. 755 din 21 septembrie 2017

 

Post a Comment

Your email address will not be published.